DESPRE MINE

Bine ai venit!
Sunt Corina Nechita, trainer, speaker internațional, mentor, storyteller și om care crede, cu toată ființa, că în fiecare dintre noi trăiește o versiune extraordinară care așteaptă doar să fie descoperită
CV-ul meu oficial sună așa: sunt absolventă a Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca — Facultatea de Farmacie, și ulterior a Facultății de Nutriție și Dietetică la aceeași universitate. Am petrecut peste 20 de ani în industria farmaceutică, în special în domeniul diabetului zaharat, nutriției și bolilor metabolice, colaborând cu sute de medici și lideri ai societăților medicale.
În 2019, am luat decizia de a schimba direcția și, după formarea la Blair Singer Training Academy din Statele Unite ale Americii, una dintre cele mai prestigioase academii de dezvoltare personală din lume, am devenit speaker internațional, trainer de dezvoltare personală și mentor.
De atunci, am creat și facilitat programe live și online de public speaking, comunicare, lucru în echipe, stimă de sine, gestionarea stresului și claritate în viață, ajutând sute de oameni să se cunoască mai bine, să aibă mai multă încredere în ei și să construiască relații mai autentice. Timp de doi ani, am realizat o serie de interviuri și am creat conținut media pentru Millionaire Mindset Inspiration Romania, o comunitate de peste 350 de antreprenori și oameni de afaceri.
Esența a tot ce fac stă într-o idee aparent simplă: Cred că felul în care gândim și simțim, oamenii cu care ne înconjurăm, hrana pe care o mâncăm și conexiunea cu natura și cu noi înșine ne creează, literalmente, viața pe care o trăim. Misiunea mea este să inspir cât mai mulți oameni să caute și să descopere acea persoană extraordinară din interiorul lor — ca să trăiască cu pasiune, cu sens, o viață abundentă și împlinită.
1974
Sunt născută în perioada comunistă, în 1974, în Alba-Iulia, un oraș destul de mic, dar cu rezonanță istorică mare. Ca mulți copii din generația mea, mi-am petrecut vacanțele la țară, la bunici. Familia mea încă mai are casa aceea de la Crăciunel, i-am dus și eu pe copiii mei acolo în vacanțele lor de vară, să se joace în țărână și să mănânce fructe direct din copac. Cred că verile acelea și exemplul dat de bunica paternă, Mama Fica, au pus semințele pentru cine sunt și ce fac astăzi.


1988
Am dat examen de admitere la Liceul de Matematică-Fizică Horia, Cloșca și Crișan din Alba-Iulia - cei trei sunt figuri importante în oraș și în județ, așa că au dat numele celui mai important liceu teoretic. Au fost niște ani interesanți, în care am trăit transformările aduse de Revoluția din 1989, am învățat, am ascultat muzică, am iubit și am descoperit ce înseamnă libertatea.
1992
Este anul în care plec la Facultatea de Farmacie la Cluj — o decizie care părea, la vremea ei, logică, solidă, sigură. Și pentru o vreme a fost. M-a adus într-un domeniu în care am fost față în față cu mii de pacienți, cu zeci de medici, cu realitatea unui sistem care tratează simptome, dar rareori ajunge la cauze — și aproape niciodată la cauzele emoționale.


1998
Intru în sistemul corporatist, încep să lucrez în industria farmaceutică, unde petrec următoarele două decenii și unde construiesc o carieră de invidiat pentru multă lume. Fac performanță, urc trepte ierarhice. Dar și două decenii în care am văzut ce face stresul din minți. Ce face alimentația modernă din corpuri. Am colaborat cu sute de medici, am stat în cabinete, am fost la conferințe, am citit studii — și am ajuns la o concluzie simplă, dar revoluționară pentru mine: tratamentele nu ajung niciodată suficient de departe înăuntru.