Corina Nechita

CV-ul meu oficial sună așa

Sunt absolventă a Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca: Facultatea de Farmacie și, ulterior, Facultatea de Nutriție și Dietetică. Am petrecut peste 20 de ani în industria farmaceutică, în special în domeniul diabetului zaharat, nutriției și bolilor metabolice, colaborând cu sute de medici și lideri ai societăților medicale.

În 2019 am luat decizia de a schimba direcția. După formarea la Blair Singer Training Academy din Statele Unite, una dintre cele mai prestigioase academii de dezvoltare personală din lume, am devenit speaker internațional, trainer de dezvoltare personală și mentor.

De atunci am creat și facilitat programe live și online de public speaking, comunicare, lucru în echipe, stimă de sine, gestionarea stresului și claritate în viață, ajutând sute de oameni să se cunoască mai bine, să aibă mai multă încredere în ei și să construiască relații mai autentice. Timp de doi ani am realizat interviuri și conținut media pentru Millionaire Mindset Inspiration Romania, o comunitate de peste 350 de antreprenori și oameni de afaceri.

Cred că felul în care gândim și simțim, oamenii cu care ne înconjurăm, hrana pe care o mâncăm și conexiunea cu natura și cu noi înșine ne creează, literalmente, viața pe care o trăim.

Misiunea mea este să inspir cât mai mulți oameni să caute și să descopere acea persoană extraordinară din interiorul lor, ca să trăiască cu pasiune, cu sens, o viață abundentă și împlinită.

Povestea mea

  1. Rădăcinile

    1974

    Copilăria, la bunici

    Mă nasc în 1974, în perioada comunistă, la Alba Iulia. Vacanțele le petrec la bunici, la Crăciunel. Verile acelea și exemplul bunicii Mama Fica au pus semințele pentru cine sunt azi.

  2. 1988

    Liceul și libertatea

    Intru la Liceul de Matematică-Fizică „Horia, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia. Trăiesc Revoluția din 1989, învăț, ascult muzică, iubesc și descopăr ce înseamnă libertatea.

  3. Corporația

    1992

    Plec la Farmacie, la Cluj

    O decizie care părea logică, solidă, sigură. Mă pune față în față cu mii de pacienți și cu un sistem care tratează simptome, dar rareori ajunge la cauze.

  4. 1998

    Intru în industria farmaceutică

    Două decenii de performanță și trepte urcate. Dar și două decenii în care văd ce face stresul din minți și alimentația modernă din corpuri. Tratamentele nu ajung destul de departe înăuntru.

  5. Familia

    Mă căsătoresc cu Emanuel

    Partenerul pe care și-l poate dori o femeie. Alături de el am construit o familie, am crescut emoțional și m-am dezvoltat spiritual.

  6. Răzvan

    Se naște primul nostru copil.

  7. Bogdan

    Se naște al doilea copil.

  8. Vlad

    Se naște al treilea copil.

  9. Parașuta

    Sar cu parașuta.

  10. Saltul

    2019

    Fac Saltul

    Demisionez din corporație și rămân fără mașină de companie, laptop și telefon. Curaj sau disperare, poate amândouă. Urmez formarea la Blair Singer Training Academy, în Statele Unite.

  11. 21 de zile de fericire

    Primul meu produs are un succes la care nu mă așteptam și care mă ia pe nepregătite.

  12. Doi ani de interviuri

    Timp de doi ani stau de vorbă cu oameni care mă inspiră, pentru Millionaire Mindset Inspiration Romania.

Vrei să lucrăm împreună?

Vezi programele și evenimentele la care te poți alătura.

Vezi programele și evenimentele